Pentru o firmă mică, o factură neîncasată de 30.000 de lei nu este doar o problemă contabilă: înseamnă salarii amânate, un furnizor plătit cu întârziere și, adesea, o linie de credit trasă fără rost. În relațiile dintre companiile din România, termenul real de încasare depășește de ani buni termenul scris în contract, iar în jurul subiectului s-au format convingeri repetate din birou în birou și transformate în decizii scumpe. Mai jos sunt luate pe rând întrebările care apar cel mai des și verificat ce spun, de fapt, legea și practica.
„Factura semnată și ștampilată este titlu executoriu” – de ce nu este adevărat
Este mitul cu cea mai mare circulație. Un titlu executoriu este actul cu care creditorul poate merge direct la executorul judecătoresc, fără proces. Factura, chiar semnată de client, cu ștampilă și confirmare de primire, nu intră în această categorie: rămâne un mijloc de probă, foarte util într-un litigiu, dar insuficient pentru executare silită.
Titluri executorii sunt hotărârile judecătorești definitive, ordonanța de plată, biletul la ordin și cecul emise cu respectarea condițiilor legale, contractele de leasing și înscrisurile autentice notariale care constată o creanță certă, lichidă și exigibilă. Consecința practică: la expuneri de zeci de mii de lei pe un singur client, un bilet la ordin în alb, avalizat de administrator, schimbă complet raportul de forțe. Fără un astfel de instrument, drumul spre bani trece obligatoriu printr-o instanță.
„Nu am trecut penalități în contract, deci nu pot cere nimic”
Fals. Între profesioniști, dobânda penalizatoare legală se aplică de drept, chiar dacă părțile nu au scris nimic despre penalități. Nivelul ei este rata dobânzii de referință a Băncii Naționale plus 8 puncte procentuale. La o rată de referință aflată în jurul a 6,5% pe an, cât era la începutul lui 2026, dobânda legală ajunge la circa 14,5% pe an. Pentru o factură de 60.000 de lei întârziată 90 de zile înseamnă aproximativ 2.100 de lei, o sumă care merită cerută în aceeași acțiune cu debitul principal.
În plus, Legea 72/2013 dă creditorului dreptul la o despăgubire minimă de 40 de euro pentru fiecare creanță neplătită la termen, ca acoperire forfetară a cheltuielilor de recuperare, la care se pot adăuga cheltuieli suplimentare justificate. La un curs de aproximativ 5,1 lei/euro, sunt puțin peste 200 de lei per factură, fără nicio formalitate prealabilă. Dacă în contract există o clauză penală mai mare, de exemplu 0,1% pe zi, adică peste 36% pe an, se aplică aceasta, însă instanța poate reduce o penalitate vădit excesivă.
„Termenul de plată poate fi oricât de lung, dacă ambele părți semnează”
Parțial fals. În lipsa unei prevederi contractuale, termenul legal de plată între profesioniști este de 30 de zile calendaristice. Părțile pot conveni termene mai lungi, însă unul care depășește 60 de zile trebuie stabilit expres și nu poate fi vădit inechitabil față de creditor. Clauzele care elimină dreptul la dobândă sau la despăgubirea pentru recuperare sunt considerate abuzive și pot fi anulate. Pentru autoritățile contractante, termenul standard este tot de 30 de zile.
Concret, clauza „plata la 90 de zile de la sfârșitul lunii în care se emite factura”, frecventă în retail și în construcții, nu este automat nulă, dar nici automat valabilă: contează dacă furnizorul a primit ceva în schimbul acestui credit comercial și dacă termenul a fost negociat. Prevenția rămâne oricum mai ieftină decât litigiul: avans de 30–50% la clienți noi, plafon de expunere pe client, verificare gratuită în Buletinul Procedurilor de Insolvență și în listele de datornici publicate de ANAF, oprirea livrărilor la prima restanță. Poziția de negociere ține și de cât de cunoscut ești în piață, un motiv practic pentru care merită să te ocupi de felul în care îți construiești un brand personal solid ca antreprenor, nu doar de textul contractului.
Cât costă recuperarea: taxe și onorarii orientative pentru 2026
A doua întrebare ca frecvență este „merită efortul?”. Răspunsul depinde de valoarea creanței și de procedura aleasă, iar diferențele sunt mari:
- notificare sau somație redactată de avocat: 300–800 de lei;
- ordonanță de plată: taxă judiciară de timbru fixă de 200 de lei, indiferent de valoarea creanței, plus onorariu de avocat de regulă între 1.500 și 4.000 de lei;
- cerere cu valoare redusă, pentru creanțe de până la 10.000 de lei: 50 de lei taxă dacă valoarea nu depășește 2.000 de lei și 200 de lei peste acest prag, procedură care se poate derula în scris și fără avocat;
- acțiune de drept comun: taxa se calculează la valoare, în tranșe. Pentru o creanță de 100.000 de lei ajunge la circa 3.105 lei, adică 2.105 lei plus 2% din suma care depășește 50.000 de lei;
- executare silită: 20 de lei taxa de încuviințare, plus onorariul executorului judecătoresc, plafonat prin ordin al ministrului justiției, și cheltuielile avansate de creditor, recuperabile de la debitor dacă acesta are din ce plăti;
- firme specializate de recuperare: comision uzual de 10–30% din sumele efectiv încasate; cesiunea de creanță pentru portofolii vechi se face la 10–40% din valoarea nominală;
- instrumente preventive: asigurarea de credit comercial costă orientativ 0,2–0,8% din cifra de afaceri asigurată, cu franșiză de 10–20%, iar factoringul înseamnă un comision de 0,3–2% din valoarea facturii plus dobândă indexată la un indice de piață, cu un cost anualizat frecvent de 8–14%.
Cheltuielile de judecată se recuperează de la debitor dacă acțiunea este admisă, însă nuanța descoperită de obicei prea târziu este că o hotărâre nu creează bani: dacă firma debitoare are conturile goale, titlul executoriu rămâne o hârtie scumpă.
„Orice recuperare în instanță durează ani” – ce schimbă ordonanța de plată
Mitul se sprijină pe o generalizare. Procesul clasic în pretenții poate dura, într-adevăr, 8–18 luni doar pe fond, la care se adaugă apelul. Ordonanța de plată este însă o procedură specială, pentru creanțe certe, lichide și exigibile rezultate din contracte, inclusiv din facturi acceptate. Creditorul trimite mai întâi o somație, iar debitorul are 15 zile să plătească. Dacă nu o face, se depune cererea, iar legea îi cere judecătorului să emită ordonanța în 45 de zile de la introducerea acesteia, fără a socoti perioadele necesare comunicării actelor. În practică, de la somație până la titlu executoriu trec de regulă două până la cinci luni.
Altă întrebare frecventă: ce se întâmplă dacă debitorul contestă. Dacă apărările lui presupun administrarea unor probe complexe, cererea de ordonanță se respinge, dar creanța nu se pierde: respingerea nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului, iar creditorul poate merge pe calea dreptului comun. Debitorul, la rândul lui, poate face cerere în anulare în 10 zile de la comunicare.
De reținut și termenul de prescripție: trei ani de la scadență. El se întrerupe prin recunoașterea datoriei, iar o plată parțială, un e-mail în care debitorul confirmă suma sau o confirmare de sold semnată la inventariere valorează exact asta. Confirmările de sold anuale nu sunt, deci, o formalitate contabilă, ci un instrument juridic.
„Dacă intră în insolvență, banii sunt pierduți”
Nici adevărat, nici complet fals. Un creditor poate cere el însuși deschiderea procedurii dacă are o creanță certă, lichidă și exigibilă de peste 60 de zile, iar valoarea-prag este de 50.000 de lei. Odată deschisă procedura, executările silite individuale se suspendă, iar creditorii trebuie să depună cerere de admitere a creanței în termenul stabilit prin hotărârea de deschidere, de regulă câteva săptămâni. Cine ratează termenul iese practic din joc.
Realitatea statistică este dură: creanțele chirografare, cele fără garanții, se plătesc ultimele, după cheltuielile procedurii și după creanțele salariale, bugetare și garantate, iar ratele de recuperare sunt frecvent sub 10%. Diferența o fac garanțiile constituite înainte de apariția problemei: ipotecă mobiliară pe stocuri sau pe creanțe, înscrisă în Registrul Național de Publicitate Mobiliară, bilet la ordin avalizat de administrator în nume personal, fideiusiune.
Mituri fiscale și întrebări scurte
„Dacă nu încasez factura, îmi recuperez TVA-ul după 90 de zile” este o afirmație greșită și des repetată. TVA-ul se datorează la momentul exigibilității, nu la încasare, iar ajustarea bazei de impozitare pentru creanțe neîncasate este permisă doar în situații strict prevăzute, în special după confirmarea unui plan de reorganizare sau după închiderea falimentului, într-un termen limitat. Regula celor 90 de zile există, dar în sens invers: pentru firmele care aplică sistemul TVA la încasare, taxa devine oricum exigibilă în a 90-a zi de la emiterea facturii, chiar dacă banii nu au intrat.
Al doilea mit fiscal: „factura neîncasată îmi reduce impozitul”. Pentru o microîntreprindere, impozitul se calculează la venituri, adică la facturile emise, nu la încasări, deci firma plătește impozit pentru bani pe care nu i-a văzut. La impozitul pe profit, ajustările pentru deprecierea creanțelor sunt deductibile doar în limita prevăzută de Codul fiscal, nu integral, iar pierderea definitivă din creanțe devine deductibilă în cazuri limitate, cum sunt falimentul închis prin hotărâre definitivă sau creanța acoperită de o asigurare.
- Pot opri livrările dacă nu mi se plătește? Da, dacă există clauză contractuală sau prin invocarea excepției de neexecutare, după punerea în întârziere, în scris.
- Pot publica numele rău-platnicului? Prudență: în cazul persoanelor fizice autorizate intervin regulile privind datele personale, iar formulările care depășesc faptele expun firma la o acțiune în despăgubiri.
- Merită să acționez pentru 3.000 de lei? Prin cererea cu valoare redusă taxa este de 200 de lei și dosarul se poate susține în scris, deci raportul cost-beneficiu rămâne rezonabil.
- Ce fac dacă debitorul își schimbă administratorul și sediul? Verifici mențiunile la registrul comerțului și ceri instanței măsuri asigurătorii, sechestru pe bunuri sau poprire asiguratorie, înainte de a obține hotărârea.
Cifrele de mai sus sunt orientative pentru 2026 și trebuie verificate la data la care începe demersul, pentru că taxele judiciare și dobânda de referință se modifică. Ceea ce nu se schimbă este calendarul intern: reamintire în ziua următoare scadenței, telefon în ziua a șaptea, notificare scrisă la 15 zile, somație la 30 și cerere de ordonanță de plată la 45. Firmele care aplică disciplinat această succesiune ajung rareori la executare silită, fiindcă majoritatea debitorilor plătesc atunci când văd că procedura chiar avansează.
